Această poveste nu este despre cum am murit, ci despre cum am trăit.
Eu, Cleopatra cea adevărată.
Istoricii mi-au rostit numele ca pe o insultă, pentru că bărbații nu au acceptat niciodată să fie conduși de o femeie puternică. Au preferat să spună că am sedus imperii, nu că le-am înțeles.
Dramaturgii m-au numit vrăjitoare, pentru că nu au găsit alt cuvânt pentru limba zeilor pe care am învățat-o. Am vorbit greaca, egipteana, latina, limbile Orientului. Am știut să mă adresez poporului pe limba lui, lucru pe care puțini dintre înaintașii mei l-au făcut.
Poeții au cântat despre setea mea de sânge, de parcă nu orice mamă ar da dovadă de cruzime pentru a-și proteja copiii. Au uitat foametea pe care am oprit-o deschizând grânarele și datoriile pe care le-am renegociat. Au uitat că un tron nu este un jilț de aur, ci o povară care îți apasă umerii zi și noapte.
Preoții au spus că sunt o anomalie pe tronul Egiptului, doar pentru că sunt femeie. Dar eu am fost crescută să fiu deopotrivă zeu și conducător. Am purtat pe frunte uraeusul nu ca podoabă, ci ca responsabilitate. Am știut că fiecare inundație a Nilului, fiecare zvon din Alexandria, fiecare mișcare a Romei îmi poate clătina țara.
Adevărul este că o femeie care gândește strategic este întotdeauna periculoasă pentru cei care vor să o reducă la tăcere.
Cleopatra… acesta este numele meu. Și aceasta este prima carte din lume prin care îmi pot spune povestea. Istoria nu m-a lăsat să fac asta, dar acum nu mă mai poate ignora.
Nimeni nu știe cine am fost cu adevărat. Până acum.
