Sunt trei reguli simple pe care Blake Porter ar fi trebuit să le urmeze atunci când a decis să o primească pe Whitney în casa lui.
Regula nr. 1: Nu închiria unei necunoscute care zâmbeste non-stop.
Regula nr. 2: Nu lăsa pe nimeni să intre în viața ta dacă ai ceva de ascuns.
Regula nr. 3: Nu ignora niciodată semnele ciudate. Nici muștele, nici mirosul.
Dar acum… e prea târziu. Whitney e deja înăuntru. Și e… perfectă. E frumoasă. Prea frumoasă. Calmă până la îngrijorare. Și prea tăcută pentru cineva care nu are nimic de ascuns.
La început, totul pare în regulă. Dar casa începe să se schimbe. Mirosuri ciudate, pereți care par să respire greu, muște care nu mai dispar. Lucruri care lipsesc. Sunete în miez de noapte. Zâmbetul ei — același, indiferent de ce se întâmplă.
Iar Blake… Blake începe să se piardă. Nu doar controlul, ci și mintea. Începe să creadă că nu și-a închiriat doar camera, ci și viața.
Pentru că Whitney nu caută un loc unde să stea. Caută un bărbat care să plătească. Iar Blake, odată ce i-a dat cheia, a deschis o ușă care nu se mai închide.
