Al treilea volum al Jurnalului de scriitor (incluzând anii 1877, 1880 şi 1881) reprezintă încununarea acestei opere de excepţie, întrucât cuprinde meditaţiile lui Dostoievski asupra Războiului din 1877, pe marginea căruia îşi dezvoltă impetuoasele şi controversatele opinii slavofile, dar face şi previziuni personale asupra rolului pe care îl va juca ortodoxia într-un viitor (credea autorul) apropiat. Piesa de rezistenţă a acestui volum este celebrul discurs despre Puşkin, amplu comentat în epocă, dar şi în posteritate.
„Jurnalul de scriitor e una dintre lecturile care trebuie reluate la diferite intervale de timp, ca şi romanele dostoievskiene, în scop terapeutic, într-un exerciţiu util pentru cititor, întotdeauna pătrunderea în laboratorul creaţiei unui mare autor reuşind să lămurească anumite aspecte ale operei şi având un efect revigorant, stimulativ, incitator la noi lecturi.” (Andreea Răsuceanu)
