Un veac de singuratate

Un veac de singuratate, capodopera care l‑a propulsat pe Gabriel Garcia Marquez pe orbita celebritatii internationale si i‑a adus Premiul Nobel (1982), este, in opinia unanima a criticii – dupa Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creatie a lui Cervantes –, cel mai frumos roman de expresie spaniola din toate timpurile, asa cum marturiseste si Pablo Neruda care il numeste „Don Quijote al timpului nostru“.

Istoria celor o suta de ani ai fabuloasei aventuri traite de cele sapte generatii ale familiei Buendia, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperarile si sperantele lor, este, de fapt, istoria miticului Macondo, intemeiat de patriarhul José Arcadio Buendia, teritoriu prodigios, unde fantasticul, irealul se insinueaza adesea in realitate, miraculosul convietuind firesc cu viata de zi cu zi. Insa intregul demers narativ sugereaza ideea ca Macondo nu se margineste la o arie concreta, istoria sa fiind, de fapt, istoria existentei umane, caci, asa cum arata autorul, „mai curand decat un loc de pe lume, Macondo este o stare de spirit“.