Tratat de istorie a religiilor

Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamnă a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic şi ireductibil în el, anume caracterul său sacru.“ — MIRCEA ELIADE

„Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare şi unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face sã simţim coerenţa şi nobleţea acestei filozofii şi, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul…“ — GEORGES DUMÉZIL

MIRCEA ELIADE (Bucureşti, 28 februarie 1907 – Chicago, 22 aprilie 1986) a făcut studii de filozofie la Bucureşti, încheiate cu o teză despre filozofia Renaşterii (1928), şi la Calcutta, India (decembrie 1928–decembrie 1931). Îşi susţine doctoratul în filozofie, la Bucureşti, cu o lucrare asupra gândirii şi practicilor yoga (1933). Între anii 1933 şi 1940, simultan cu o intensă activitate teoretică, beletristică şi publicistică, ţine cursuri de filozofie şi de istoria religiilor la Universitatea din Bucureşti. În timpul războiului, este ataşat cultural al Ambasadei României la Londra (1940–1941) şi al legaţiei române de la Lisabona (1941–1945). Din 1945 se stabileşte la Paris, unde predă istoria religiilor, întâi la École Pratique des Hautes Études (până în 1948), apoi la Sorbona. Invitat în SUA, după un an de cursuri ţinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures” (1956–1957), acceptă postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985 Catedra „Mircea Eliade”) a Universităţii din Chicago.