Cele zece povestiri sunt scrise într-un stil evaziv, cultivând ambiguitatea, și sunt plasate la granița dintre fantastic și enigmatic. Un soi de angoasă, de neliniște, curge ca o apă subterană prin toate aceste povestiri. Scriitorul se joacă voit cu antitezele: de-a întâlnirea/de-a neîntâlnirea; de-a iubirea/de-a trădarea; de-a iluzia/de-a deziluzia; de-a Eros/de-a Thanatos.
Visătorul din volumul de față izbutește să întrețeasă cu măiestrie zece microreflecții onirice pe teme ce țin de condiția umană: dragostea, ura, trădarea, viața, moartea, iluzia, creația, jocul percepției, paradoxul, credința, ispita, invitându-l pe cititor să-și urzească propriile întrebări și răspunsuri.
