O entitate ubicuă, eul poetic al Ioanei Isac se rotește amețitor deasupra lucrurilor, se apropie și se îndepărtează de ele, diluându-și esența în imaginile pe care le surprinde. Aliajele textuale se produc la temperatura emoției, a spasmului interior determinat de reactivarea unor conflicte refulate. Răsucite unul în celălalt, trupul și sufletul, la fel ca realul și imaginarul, formează un miraj ciudat, o hologramă. În febrila căutare a „adevărului părăsit în imagine”, sunt anulate diferențele dintre concret și abstract. Trecerea de la o stare la alta, din obscuritățile profunzimii spre limpezimea suprafeței gândirii și înapoi, are loc în plină viteză, astfel încât putem intui destinația poeziei semnate de Ioana Isac.
– Oxana Gherman
