Un băiat, Nicky, își petrece vacanța la bunica sa, într-un orășel îndepărtat. Copii cu care să se joace nu prea sunt pe acolo și nici pe bunica n-o cunoaște bine. Ce-o să facă toată vara singur?
Casa bunicii e pe malul unui râu lat și liniștit, cu ape pline de pești, vidre și țestoase. Pe malurile sale împădurite cutreieră vulpi și ratoni, iepuri și căprioare. Deasupra apelor și pădurii, păsări de toate felurile străbat cerul încoace și-ncolo. Râul e măreț și plin de viață. Nu-i de mirare că băiatul e fermecat, mai ales când, de cine știe unde, apare o plută veche. Scândurile ei uscate de soare sunt acoperite de o mulțime de desene cu animale și păsări. Sunt făcute în cretă sau în creion. Dar de cine și când? Și pluta, de unde vine?
Povestea lui Jim LaMarche nu este numai despre o vară extraordinară petrecută de un copil pe malul unui râu, împreună cu bunica sa care pictează, sculptează și pescuiește. Nici joaca subacvatică printre vidre și pești, nici salvarea unui pui de căprioară, nici săriturile spectaculoase în apă nu sunt cele mai importante lucruri care se petrec în carte.
Adevărata minune este că, inspirat de desenele de pe scândurile plutei, făcute de bunică în copilărie, Nicky începe și el să deseneze și o face foarte bine. Își descoperă vocația: desenul îl face fericit și asta vrea să facă toată viața. E un moment esențial pe care nu toți oamenii au șansa să-l trăiască. Să-i ajutăm și să-i încurajăm cât mai mult pe copii să-și descopere talentele și să-și urmeze pasiunile, ne spune Jim LaMarche prin această amintire din propria copilărie – e calea spre o viață împlinită.
Era o după-amiază cu soare fierbinte. M-am împins cu prăjina la umbra unei sălcii și am așteptat să văd ce animale o să fie atrase de plută. N-a trecut mult și un impunător cocor albastru s-a lăsat fâlfâind, cu un rac în ciocul lung. Am luat la repezeală un creion și am început să desenez. Pasărea își lua prânzul la doi pași de mine, dar eu parcă eram invizibil. La sfârșit, și-a aranjat penele, s-a uitat înapoi spre râu și și-a luat zborul. Seara i-am arătat bunicii desenul. „Nu-i rău. Nu-i rău deloc“, a spus ea și l-a prins pe perete.
(Traducere de Florin Bican)
Irma Simonton Black Award 2001
Jim LaMarche, cu cuvintele sale…
Este amuzant cum s-au petrecut lucrurile. N-am fost unul dintre acei copii cu o viziune clară asupra viitorului, care știu de la cinci ani că vor fi scriitori sau medici sau artiști. Mi-a plăcut să desenez, dar tuturor copiilor pe care-i știam le plăcea. Să fiu artist nici nu-mi trecea prin cap pe atunci. Ceea ce-mi doream să fiu, în ordinea preferințelor, era: magician, medic, preot (până când am aflat că, la noi, nu se pot căsători) și schior de performanță.
Întotdeauna mi-a plăcut să creez ceva nou și, atunci când începeam un proiect care-mi plăcea, mă țineam de el. Odată, când aveam cinci sau șase ani, am tăiat dintr-o pânză veche câteva mii de bucăți în formă de pană, pe care apoi am încercat să le lipesc pe trupul meu pricăjit. Multă vreme după aceea am fost convins că aș fi putut zbura cu adevărat de pe verandă dacă aș fi avut un lipici mai bun. Altădată, am scos lut din câmpul din spatele casei și am modelat o mulțime de animale pe care le-am uscat la soare, apoi le-am pictat cât de realist am putut. Am construit o mică grotă din ciment, am avut o colecție de fosile, mi-am făcut singur mocasini din bucăți vechi de piele găsite în pivniță și multe altele.
Am crescut în micul oraș Kewaskum din Wisconsin, SUA, oraș al cărui suflet era râul Milwaukee. Vara mă plimbam cu pluta pe el și înotam. Iarna patinam în lungul lui kilometri întregi. Primăvara și toamna, tata ne ducea în excursii cu canoea și admiram în tăcere malurile străbătute de căprioare, ratoni sau vulpi și pajiștile cu mii de stârci și gâște sălbatice. Și aproape tot anul pescuiam.
Am început să studiez biologia la Universitatea din Wisconsin, dar curând – nu sunt sigur când anume sau de ce – am trecut la artă. Totuși, încă nu știam că am să devin un artist profesionist. Între timp, m-am alăturat VISTA (Volunteers in Service to America) și m-am mutat la Bismarck, North Dakota, pentru a lucra cu United Tribes of North Dakota la crearea de materiale didactice pentru programa școlară. A fost o muncă minunată. Pentru că eram puțini, a trebuit să fac de toate: text, design, fotografie, ilustrație. Atunci mi-am dat seama că ar fi posibil să-mi câștig traiul ca artist.
Douăzeci de ani mai târziu, locuiesc în Santa Cruz, California, cu soția mea, Toni, și cei trei fii ai noștri, Mario, Jean-Paul și Dominic. Oceanul Pacific este la doar câteva străzi distanță, iar peisajul este foarte diferit de cel din Vestul Mijlociu, dar cumva Kewaskum și râul Milwaukee mă inspiră în aproape tot ceea ce desenez. Mi-au oferit decorul pentru această poveste despre copilărie și magia unei plute pe un râu.
Mă simt foarte norocos că am ajuns să fiu ilustrator de cărți pentru copii. Până la urmă, poate că nu e ceva atât de diferit de visul meu din copilărie de a fi magician. Doar cu o foaie albă de hârtie și fără nimic ascuns în mânecă, pot să creez ceva ce nu a mai existat vreodată.
