Acest volum, publicat în cadrul Programului de sprijinire a publicării Nicolae Iorga, a beneficiat de susţinerea Ambasadei Franţei în România și a Institutului Francez din România.
Cet ouvrage, publié dans le cadre du Programme d’aide à la publication Nicolae Iorga, a bénéficié du soutien de l’Ambassade de France et de l’Institut français en Roumanie.
„Pe linia lui Philarète Chasles, René-Louis Doyon, Pascal Pia, Hubert Juin, Michel Décaudin și a altor câțiva erudiți pasionați, stâlpi de bibliotecă publică, bătăioși uneori și adesea persiflanți, Éric Dussert se interesează intens de scriitorii uitați. La fel ca Charles Monselet, maestrul său în materie, el îi numește mai întâi „rătăciți” , iar ulterior, într-o manieră ceva mai romantică, arbori sufocați, privați de lumină chiar de către pădurea oficială, constituită din scriitori cunoscuți și recunoscuți, deasupra vremurilor sau școlilor. Dar, „în timp ce stelele maeștrilor gândirii din secolul trecut se sting încetișor, iar «marii scriitori» nu mai sunt ce erau odată, în timp ce este reevaluată amploarea operelor și a angajamentelor, scrie Dussert, personaje cardinale răsar din pădurea ascunsă de câțiva copaci.”
Cine sunt aceste „personaje cardinale”, mereu absente din manuale și dicționare sau mai curând date uitării? Cine sunt acești scriitori umili, uitați pe nedrept, învinși de posteritatea dezastruoasă? Romancieri nereeditați, fără îndoială, dar și directori de revistă și coordonatori de colecții, traducători originali, un pic nebuni? fanteziști, rentieri, sărmani, sinucigași, coate-goale, savanți și inculți, bărbați și femei, tineri și bătrâni… o lume întreagă de vagabonzi și vanitoși, cu biografii extrem de colorate. Fiecare dintre ei meritând să figureze în peisajul literar pe care-l redesenează cu empatie Éric Dussert, un peisaj democratic și neierarhizat și al cărui orizont îl lărgește cu fiecare însemnare.” —Claire Paulhan, Citind in padure, Prefață la O padure ascunsa, Paris, 2013 (Citind în pădure)
„Să demontez prejudecățile, e ceea ce am reușit dacă, la sfârșitul paginilor care urmează, vreunul va simți dorința de a citi un autor ignorat până acum. Această ambiție nu va răsturna ierarhia stabilită de Literele franceze, dar le va oferi noutate celor care vor să se lase surprinși. La rândul lor, aceștia vor pătrunde în câmpul descris de Victor Fournel în această prefață din 15 aprilie 1862:
„Cartea de față include tot ceea ce nu a atins nivelul clasic sau tot ceea s-a îndepărtat de acesta; oamenii și genurile ignorate de istoricii literaturii oficiale, fie din cauză că independența pe care au afișat-o i-a îndepărtat de curentul comun, fie din cauză că obscuritatea lor i-a lipsit de atenția și de amintirea posterității. Cel mai adesea aceste două tendințe au coincis, iar din cauza faptului că au rezistat mișcării generale a spiritului, numeroși autori au fost ignorați de contemporanii lor, uitați de noi. […] O bună parte a studiilor din această carte au apărut deja în diferite reviste și jurnale, la fel ca și unele capitole publicate detașat, anticipând această lucrare. Însă toate, mai ales cele care aveau caracterul unor articole circumstanțiale, au fost corectate cu grijă și adeseori reluate într-o formă actualizată. […] În sfârșit, mi-am impus și am urmat fără ezitare această remaniere laborioasă, una ce permite o reunire a articolelor astfel încât să rezulte o carte unitară. Cititorul decide în ce măsură mi-a reușit acest proiect.” N-aș ști să zic mai bine.” —Éric Dussert, O alta istorie literara, in volumul O padure ascunsa, Paris, 2013
